ANATOL MUNTEANU: „Între sacrificii şi trădare, oştenii războiului moldovean
au ales apărarea ţarinei străbune, după conflagraţie s-au pomenit că sunt...
daţi uitării de toate regimurile ce au guvernat şi guvernează Moldova de
astăzi”
Orice război are
un început şi desigur, un sfîrşit. Aşa a fost să se întîmple în anii 1990-1992,
când fragila republică între malurile Prutului şi Nistrului s-a pomenit
antrenată într-un măcel internaţional. Cineva poate să-mi reproşeze ”n-a fost
război internaţional, ci mai bine spus, unul fraticid”. Oare aşa să fie?
Desigur, că nu.
Am încercat să găsesc răspuns la aceste şi mai
multe alte întrebări, susţinînd un dialog cu dl. doctor în ştiinţe, colonel (r) Anatol MUNTEANU, veteran al Războiului
pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale 1991-1992 a Republicii Moldova, distins cu
medalia „Meritul Militar”, ex - specialist militar în Ministerul de Interne al Romăniei.
Veteranul de război Anatol Munteanu este
bine cunoscut în rîndurile foştilor combatanţi. Este autorul a trei volume
importante: „Românii de la Est. Războiul de pe Nistru(1990-1992)", Bucureşti, 2004, „Sacrificii
şi trădare. Războiul de succesiune din Republica Moldova(1990-1992)”,
Bucureşti, 2005 şi trilogia curentă
„Sacrificii şi trădare” Bucureşti, 2012, prin care ca un fir roşu se perindează
evenimentele dramatice din anii 1990-1992.
FIŞIER:
Colonelul dr
Anatol MUNTEANU s-a născut la 16 iulie 1948 în comuna Volintir, judeţul
Tighina, Republica Moldova. Părinţii: tatăl Munteanu Ilie, născut în 1918, participant
în războiul pentru desrobirea Basarabiei între 1940-1944, luptând la Odesa,
Sevastopol, Simferopol, Novorosiisk,
Kaukaz. Mama – Munteanu Ana, născută în
1918, casnică.
În anul 1969 absolva Şcoala Militară din Livov, Ukraina, urmată
de Facultatea de construcţii a Universităţii Tehnice din Moldova (1975), evaluată
în Romănia în 1996; Şcoala Superioară a Ministerului de Interne din Moscova. Doctor
în ştiinţe tehnice (1987), echivalat cu titlul de doctor în ştiinţe tehnice în Romănia ( 1996).
-Domnule
Anatol Munteanu, s-au scurs mai bine de un deceniu, de cînd au încetat duelurile sîngeroase ale Războiului pentru apărarea
Independenţei şi Integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Ce amprente v-a
lăsat această conflagraţie internaţională, desfăşurată, la „poarta Europei”,
adică în Basarabia ?
- Sincer să fiu, dragă Andrei, cu mult mai uşor mi-a
fost să aştern pe hîrtie gândurile şi
retrăirile mele, cele văzute, simţite, durute, povestite de camarazii de luptă,
adică de mulţi dintre voi, decît să răspund la întrebări. Şi totuşi, mă voi
strădui să dau căteva răspunsuri, deoarece este mult de spus, sunt lucruri
despre care s-a tăcut, se mai continua să se tacă. Eu însă nu doresc să tac.
Deoarece prea multe lucruri despre acest
război, politicienii de ieri şi de azi le
muşamalizează, încearcă să ne supere pe
noi, formându-se, desigur, tot cu concursul veteranilor de război, o puzderie
de organizaţii de veterani de război. Astăzi, fiecare structură militară are, dacă nu mă înşel, organizaţia
veteranilor Războiului pentru Independenţă. Ca până la urmă să sufere, nu
veteranii de război din Chişinău, ci anume, acei care au fost luaţi de la
plug, de la ferme, din şcoli,
referindu-mă şi la mulţi profesori şcolari, la studenţi, etc.
- În volumul „Războiul din Republica Moldova
1990-1992”, editat la Bucureşti, 2004, vorbeşti despre durerea Basarabiei de pînă la 1812, după 1812
şi pănă în prezent. V-au fost utile
arhivele basarabene şi româneşti. Poate ai descoperit ceva nou, pentru noi, cei
dintre Prut şi Nistru?
- Primul volum s-a
scris nu chiar atît de simplu, informaţia fiind destulă, aşa mi s-a părut
la prima vedere. Şi totuşi, am izbutit,
graţie şi vouă, camarazilor mei de luptă, anume să-i numesc pe generalii Anton
Gămurari, Nicolae Petrică, Valeriu Troienco,
Ion Costaş, coloneii Leonid Karasiov, Anatol Caraman, Eduard Maican, Valentin Cehodari şi mulţi
alţi ofiţeri comandanţi, printre care şi orheienii voştri ca acelaşi
Anatol Caraman, despre care, altfel fie spus, am aflat de la tine
însuţi, că nu este altul nime, decît
nepotul legendarului deputat al Sfatului Ţării Anton Caraman, cunoscut de istorici şi sub numele de Caraiman,
care a votat Măria Sa, Unirea cu Patria Mamă la 1 decembrie 1918, acelaşi colonel Valeriu Motângă, tot un legendar combatant şi comandant
de fulgerişti, Mihai Moraru, comisar-legendă, dar care este dat uitării de
toţi, acelaşi Vasile Stelea, comandantul voluntarilor orheieni, printre altele,
a unicului detaşament de voluntari ce poartă numele Domnitorului Moldovei
Vasile Lupu, colonelul de interne, fostul
fulgerist Andrei Ţurcanu, aceiaşi ofiţeri neînfricat cum sunt Vasile
Romani, Vasile Guzun, Iurie Berghii, Anatol Zagorodniuc, care printre
altele mai este şi fost deportat, Vasile
Mustea şi mulţi, mulţi alţii care m-au încurajat, m-au ajutat în selectarea materialelor pentru ambele volume
şi cărora le aduc plecăciunile mele.
Cât priveşte istoria Basarabiei pot spune doar un
singur lucru. Cine mai bine, decît noi, basarabenii, am cunoscut calvarul
nedreptăţilor, survenite de pe urma „eliberatorilor”. Deoarece în scopul
păstrării colosului de pretenţie
universală, cum era URSS, au fost organizatre
10 confruntări militare majore în cele 170 zone de conflict. S-au folosit toate mijloacele
posibile, de la minciuna sau fals
istoric, dezinformarea, şantaj politic şi economic, pînă la agresiune psihologică,
ideologică, diplomatică, politică şi militară. Ca să deschidem parantezele, aduc doar un singur
argument contra Rusiei Sovietice şi Colosului rus de azi. În acest scop, ruşii
practicanţi în războae şi conflicte militare au antrenat Armata tactică a 14-a
, dislocată în Estul republicii într-un conflict militar.
- Ce
prezenta acest colos militar rusesc?
- De fapt Armata a 14 nu reprezintă o noutate
pentru România şi Basarabia. Se află pe teritoriul dintre Bug şi Nistru încă
din secolele XVIII–XX. Deşi avea cartierul militar, fie că la Uman, fie că la
Cernăuţi, apoi sub Balta, de fiecare dată, transformându-se, în armată, fie că
în mare divizie, practic prezenta
aceiaşi putere de armată bine dotată, cu efectiuv şi armament de luptă. Dacă în
secolele XIX- XX această mare unitate militară reprezenta 18-20 mii de efectiv,
apoi în deceniul nouă al secolului al XX-lea era alcătuită din 3000 ofiţeri şi peste 10.000 de soldaţi şi
rezervişti. Dar mai era şi latura politică făţişă a politicalei ruse, cînd una
se spunea şi alta se făcea. Pe de o parte, Rusia susţinea oficial, politica
Chişinăului, iar pe de altă parte,
militarii, chipurile, „nesupunîndu-se” ordinilor militare, continuau să
susţină direct regimul anti Snegur de la Tiraspol. Dacă e să vorbim despre
influenţa militară a Rusiei în zona conflictului, aici ar trebui să facem o
remarcă. Prezenţa militară rusească în regiune nu era o noutate pentru
guvernarea democratică de la Chişinău. Deoarece mari unităţi militare ruseşti
erau pretutindeni: de la Cahul spre Bălţi, de la Floreşti spre Dubăsari, de la
Rîbniţa spre Tiraspol. Şi ar trebui să accentuam încă un detaliu important:
Nu este vorba despre micile unităţi militare ca batalioane, companii. Dacă e să
spunem lucrurilor pe nume, este vorba de regimente, divizii, unităţi ale
trupelor speciale Alfa, OMON militar şi miliţienesc, trupe specializate
aeropurtate, unităţi de rachete etc.
- Putem numi câteva unităţi militare ale fostei URSS, trecute sub
protejarea Rusiei, dislocate pe teritoriul Republicii Moldova?
- Desigur. Vom demonstra prin fapte concrete. Se cunoaşte faptul
că pregătirea Rusiei pentru război
împotriva României începuse la 15 iunie 1940, odată cu crearea de către clica
stalinistă aşa-numitului Front de Sud, care era format din Armatele 5, 9 şi 12,
sub comanda militarului de talie generalul Gheorghi K. Jukov. Fiind concentrate
32 divizii de infanterie, 2 divizii infanterie motorizată, 6 divizii de
cavalerie, 11 brigăzi tancuri, 3 brigăzi desant aerian, 16 regimente
artilerie din rezerva comandantului-şef, 16 regimente artilerie de corp şi 4
divizioane de artilerie. Care era situaţia în anul 1991? La începutul anilor 90
armata sovietică din regiunea de est a Republicii Moldova număra peste 3000 de ofiţeri şi specialişti militari calificaţi şi un
efectiv de peste 12.000 de militari în termen şi cadre de bază pe contract. În
componenţa armatei era vestitul depozit
militar de la Colbasna care se întîndea pe o suprafaţă de 132 ha, cu 428 încăperi speciale cu subsoluri, unde se găseau depozitate următoarele elemente de
luptă: 87 vagoane obuze pentru instalaţiile „Grad” şi „Uragan”; 56 vagoane cu
obuze pentru instalaţiile de artilerie tip „Gaubiţa” 152 mm¸31 vagoane de obuze
pentru artilerie 203 mm; 14.000 obuze teleghidate tip „Maliutka”; aruncătoare
de mine cu 3.000 lovituri, peste 200 tancuri tip 64B şi T-72; peste 250
autovehicole blindate tip BTR, BMP, MTLB; 220 sisteme rachete, 16 maşini
speciale cu instalaţii de rachete tip „Grad”; peste 100 tunuri artilerie grea;
390 bucătării de companie, 7 fabrici
mobile pentru păine, 3 complete spitale militare unde se puteau opera
imediat la peste 20.000 de combatanţi. Parcul auto al Armatei a 14-a
număra peste 2000 de maşini de diferite
tipuri. Totodată, aici erau unităţi militare de elită: Divizia IM 59 de gardă „Kramatorsk”;, Diviza 51 IM,
Regimentele artilerie, Brigada pentru
protecţia civilă. Zeci de batalioane unităţi de elită tip Alfa, OMON, Dnestr.
Vreau să spun că la 1 ianuarie 1992 aşa-zisa armată transnistreană număra
peste 8 0000 de gardişti şi cazaci. Numai vestitul regiment Dnestr număra peste
5000 de persoane bine înarmate şi dotat cu tehnică performantă de război furată din unităţile
armatei ruse.
- Sunteţi nu numai un adevărat patriot, apărător al Neamului,
Ţării şi Tricolorului, care cu arma în mână aţi apărat Demnitatea, Integritatea
şi Independenţa noastră. Vă mai cunoaştem şi ca publicist şi scriitor, un mare
documentarist. V-a reuşit publicarea câtorva cărţi documentare de spre războiul
ruso-moldovenesc. Despre ce le vorbiţi cititorilor?
- Într-adevăr, războiul ruso-moldovenesc nu m-a lăsat să fiu indiferent faţă de problema identităţii noastre, soarta
veteranilor de război, a familiilor celor căzuţi în lupte cu separatismul
rus-transnistrean, pe de o parte, şi de separatismul moldovenesc, pe de altă
parte. M-am străduit să fiu cât mai bine
informat, documentat, şi să scriu realitatea, fie ea cât de dureroasă ar fi.
- V-a reuşit?
- La părerea mea, cred că da. Deoarece voi mi-aţi fost „materialul documentar şi factologic”. Am
lansat volumele de carte: Anatol Munteanu, Nicolae Ciubotaru. Românii la Est. Războiul de pe Nistru (1990-1992),
Editura AGER Economistul, 2004, colonel
dr. Anatol Munteanu. Sacrificii şi
trădare. Războiul de secesiune din
Republica Moldova(1990-1992), Bucureşti, 2005 şi ultimul volum colonel
Anatol Munteanu, Sacrificii şi Trădare şi
Libertate, Bucureşti, 2012. Am descris realitatea, chiar şi fie pe unele
locuri, subiectivă, a comportamentului
eroic al soldaţilor, ofiţerilor moldoveni în timpul luptelor. Am vorbit
cu mândrie despre Eroii Neamului, adevăraţii luptători, acolo pe front, cât şi
aici, după război, a cavalerilor ordinului „Ştefan cel Mare”, oreheienii tăi:
Anatol CARAMAN, Valeriu MOTÂNGĂ, Constantin BUSUIOC, Stanislav BUZU, Gheorghe
DELEJAN, Fiodor ŞALIN, Mihai MORARU, Valeriu BRICEAG, Cezar ROMAN, Grigore
GODOROJA, Ion PANŢA, Ion DIGORI, cât şi voi, Vasile ROMAN, Vasile STELEA,
Vasile MUSTEA ş.a.m.d. Despre eroismul acestor bravi bărbaţi citiţi în paginile cărţilor mele, şi, anume: în paginile 175, 176-178 – despre DV
„Domnitorul Moldovei Vasile Lupu” Orhei” din cartea „Anatolie Munteanu, Niocolae Ciubotaru. Războiul de pe Nistru(1990-1992) ; pag. 199-193 din volumul „colonel dr. Anatol Munteanu. Războiul de secesiune din Republica Moldova,
Bucureşti, 2005 cât şi în paginile 145-150, 155; 165; 175 din trilogia Trădare şi Libertate, Bucureşti, 2012.
Mă bucur că orheienii au fost acei adevăraţi urmaşi ai arcaşilor
Domnitorului Ştefan cel Mare şi
Sfânt. Ei mi-au insuflat încrederea
că în Moldova basarabeană mai sunt adevăraţi stegari ai Neamului
Românesc. Vreau să spun că aţi avut un comportament de înaltă bravură militară acolo, pe frontul transnistrean. Şi
acum mă mândresc cu voi, orheienii.
- Domnule Anatol Munteanu, ce
le-aţi spune tineretului de azi?
- Să cinstească faptele măreţe
şi de eroism ale celora care au apărat
ţarina străbună cu arma acolo, pe frontul transnistrean şi care mai apoi în
anii 1992-2013 sunt printre stegarii
neamului român basarabean. E păcat că în cărţile de istorie, ba chiar şi
de literatură artistică nu găsim nimic despre Eroii Moldovei, cavalerii
Ordinului Republicii, ordinului „Ştefan cel Mare” şi ordinului „Credinţa
Patriei”, Medaliilor „Meritul Militar” şi „Pentru Vitejie”.
A intervievat Andrei CALCEA, veteran de război, publicist.