joi, 20 februarie 2014

Comunicat privind implicatiile situatiei din Ucraina



CONSILIUL NATIONAL AL SOCIETATII CIVILE (CNSC)

Forta a Treia - forta civica a natiunii romane!
Adresa postala  Str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, Bucuresti,  Cod 013152
Telefon  0736601020,  0736600961, 0736600973 
Nr. 5/ 20.02.2014                              
COMUNICAT
privind implicaţiile situaţiei din Ucraina 
Consiliul Naţional al Societăţii Civile îşi arată îngrijorarea faţă de evenimentele scăpate de sub control din Ucraina, care afectează situaţia unui mare număr de conaţionali români, obligaţi printr-un accident nedorit al Istoriei să trăiasca separaţi de Ţară. 

Comunitatea românească din ţara vecină manifestă deja semne de divizare între forţele pro-guvernamentale şi cele ale opoziţiei care contestă în stradă îndepărtarea de idealul European al ucrainenilor. Situaţia explozivă din Ucraina creează o stare de instabilitate regională accentuată la graniţa cu Uniunea Europeană cu pericolul real al extinderii şi în spatiul basarabean. Deja, forţele politice reacţionare antiromâneşti şi antieuropene din Basarabia, cu strânse legături la Moscova, adoptă poziţii extreme, asemănătoare celor din Ucraina, de respingere a direcţiei europene adoptată de Chişinău. Concomitent, are loc o activare îngrijorătoare a fenomenelor secesioniste care pun în pericol însăşi integritatea Republicii Moldova.

Faţă de această situaţie, Consiliul Naţional al Societăţii Civile îşi exprimă solidaritatea şi sprijină poziţia românilor din Ucraina care se declară pentru apropierea europeană a ţării. În acelaşi timp, facem un apel domnului Ion Popescu, deputat în Rada ucraineană, să sprijine năzuinţele conaţionalilor săi pro-europeni pentru a nu identifica comunitatea românească din Ucraina cu o politică nepopulară mai ales în regiunea Bucovinei de Nord.  
Consiliul Naţional al Societăţii Civile cere în mod ferm, forţelor politice pro-româneşti şi pro-unioniste din Basarabia să înceteze imediat orice dispute publice care afectează românismul din Basarabia, mai ales acum în pragul referendumului naţional.  De asemeni, solicităm partidelor politice basarabene pro-româneşti şi pro-unioniste să demareze în cel mai scurt timp discuţii, fără condiţii prealabile, în vederea constituirii unei alianţe care să restabilească unitatea şi credibilitatea românismului în societatea basarabeană.  

COORDONATORI CNSC,

Mircea DOGARU
Mircea POPESCU
Radu TOMA

marți, 4 februarie 2014

Criza ucraineana - reflectii de la fata locului (Confruntarea Occidentului cu Rusia)

In ciuda unei atari diminuari a puterii personale, Victor Ianukovici este, totusi, cel care, deocamdata, conduce jocul la Kiev. O face, cu precadere, prin manevre de dezbinare a opozitiei si prin cumparare de timp. Aceasta presupune ca, la limita, este gata sa sacrifice oameni dar nu sa schimbe regula jocului; regula care ii confera principalele parghii ale puterii politice.
Liderii UE ar dori sa scape de Ianukovici dar opozitia este prea compromisa si inconsistenta spre a oferi o alternativa viabila. (Populatia, inclusiv protestatarii din piata Maidan, considera partidele de la putere si pe cele din opozitie ca fiind parti ale aceleiasi „bande corupte”, care nu fac decat sa se lupte pentru a-si imparti puterea intre ele.) De aceea europenii se multumesc sa vada cum escaladarea contestarii interne slabeste regimul Ianukovici, cu speranta ca mai slab inseamna si mai disponibil pentru concesii in relatia cu ei.
Vladimir Putin a fost inselat de Ianukovici de prea multe ori spre a mai crede in loialitatea lui. Considerandu-l, insa, raul cel mai mic, urmareste sa il slabeasca pentru ca astfel sa il poata controla mai bine, recastigand monopolul in relatia cu el. In acest sens, pana la un punct (anume punctul in care haosul ar cuprinde intreaga tara si ar bloca complet functionarea statului), escaladarea violentelor avanajeaza Rusia intrucat, slabindu-l pe Ianukovici si obligandu-l la o atitudine represiva – atitudine pe care Occidentul o dezavueaza (mai mult din inclinatii populist-demagogice decat din convingeri democratice) – il impinge, de fapt, in bratele Rusiei. Cum Ianukovici se teme mai mult de Rusia decat de UE, concesiile pe care le face sunt mai degraba menite sa zadarniceasca strategia rusa decat sa satisfaca exigentele strazii ori pe cele ale UE si SUA.
Prins intr-un asemenea malaxor, Partidul Regiunilor are mari perspective de a se rupe. Succesul "revolutiei" in estul Ucrainei, traditional controlat de acest partid, arata ca printre oligarhii care il sprijina si/sau il ghideaza, unii se tem mai mult de tutela sau, dupa caz, concurenta ruseasca, decat de "regulile" UE.
2. Opozitia / "Euromaidanul". Opozitia trebuie impartita in partidele opozitiei politice traditionale si formale - ele insele dezbinate intre ele si, dupa caz, decredibilizate de esecul propriilor lor guvernari - si opozitia populara "spontana". Prima este dispusa, in principiu, la negocieri si la compromisuri. Cea de a doua este radicala pana la extremism. Mai autentica decat opozitia partidelor, opozita strazii o domina moral si in cele din urma politic pe aceasta.
In ansamblul sau, opozitia (inclusiv o parte a opozitiei interne din Partidul Regiunilor) este mai putin preocupata sau mai putin sedusa de asocierea cu UE, cat este de ostila revenirii Ucrainei in sfera de influenta a Rusiei. De aceea conflictul nu este o revolutie ci un razboi civil cu miza geo-politica.
Opozitia strazii este animata de trei factori mai mult sau mai putin oculti. Pe de o parte, de miscarile nationalist-sovine ucrainine, din ce in ce mai puternice si mai intransigente. (Din randurile acesteia se fac auzite vechi sloganuri antisemite si xenofobe.) Pe de alta parte, de Rusia, interesata sa demonstreze Occidentului ca "aliatii" sai "maidanezi" sunt mai departati de valorile sale decat asa-zisii ucrainenii "pro-rusi", precum si ca haosul ucrainean nu poate fi ordonat decat prin "interventie" ruseasca. Pe de a treia parte, de sprijinul logistic occidental (cel mai probabil american) acordat in incercarea de a restabili echilibrul strategic stricat ca urmare a victoriei rusesti repurtate la Summitul de la Vilnius.
A nu condamna violentele strazii este o greseala. Aceasta nu numai ca incurajeaza elementele extremiste dar le si intareste, impingand spre ele pe moderatii care ajung sa creada ca "Occidentul sprijina calea revolutionara". Or, cum Occidentul nu are nici vointa nici mijloacele de a exporta revolutie in Ucraina, riscand in plus o confruntare dura cu Rusia pe acest teren, a nu dezavua din fasa violenta, de oricare parte s-ar exprima ea, inseamna a deschide calea unor complicatii care pot duce pana la un razboi civil si ruperea tarii in bucati.
A aduce la guvernare opozitia politica / parlamentara, in conditiile sistemului de distributie a puterii prevazut de actuala Constitutie, este, de asemenea, o greseala. Aceasta nu ar face decat sa divida si sa compromita inca si mai mult aceasta opozitie, rapind tarii o data in plus speranta unei alternative politice corecte la actuala putere. Alti oameni cu aceleasi reguli vor duce la acelasi joc, cu aceleasi rezultate.
3. Fenomenul Maidan. Din punctul de vedere al participarii la miscarea de protest, trebuie distins intre grupul "idealist" (al tinerilor si al reprezentantilor clasei mijlocii), grupul "realist"(al celor cu probleme existentiale), grupul radical-nationalist si grupul/grupurile de provocatori infiltrati de cele mai diverse "parti interesate", deopotriva interne (guvernamentale) si externe (cel mai probabil, in primul rand Rusia).
Agenda primului grup amintit a caracterizat prima faza a revoltei. Cu timpul, centrul de greutate al revendicarilor / asteptarilor s-a mutat in ordine catre agendele celui de al doilea si al treilea din enumerarea anterioara, grupul eterogen al provocatorilor actionand prin fiecare dintre fractiunile sale in functie de agendele comitentilor respectivi.
Primele doua grupuri sunt pozitive, rationale si de buna credinta. Grupul "idealist" este mai ideologizat, el luptand pentru o "Ucraina europeana" sau o "Ucraina a valorilor"- caracterizata de adoptarea standardelor europene circumscriind democratia, statul de drept si drepturile omului. Grupul "realist" este mai pragmatic, el luptand pentru o "Ucraina sociala".
Pentru a-si atinge obiectivele, desi vorbesc de revolutie, nici unul din aceste grupuri nu are nevoie de o schimbare de sistem. (Ucraina, membra a Consiliului Europei, este deja o democratie, fie ea si primitiva, deficitara, nesofisticata.) Ceea ce ambele reclama, de fapt, este o reforma (de tip constitutional) care sa rezolve in primul rand problema echilibrului si controlului prin contraponderi (checks and balancies) intre puterile si institutiile statului, aspect presupunand inlocuirea actualei republici (hiper)prezidentiale cu una parlamentara sau semi-prezidentiala. O asemenea reforma este de natura a substitui actuala democratie formala cu o democratie reala, vazuta ca garantie a independentei nationale. In acest sens, democratizarea si independenta sunt percepute ca fiind termeni echivalenti in etapa actuala a istoriei statului ucrainean. Este, desigur, motivul pentru care Rusia, in incercarea de a-si restabili statutul imperial si vechile sfere de influenta, nu simpatizeaza cu ideea adancirii democratiei ucrainene.
Ideea independentei nationale face legatura intre aceste grupuri si cel nationalist. In rest, pe fond, totul le separa. Pentru moment, insa, dezideratul emanciparii nationale si existenta unui inamic (intern si extern) comun le tine unite.
Metodele de actiune – efectiv practicate sau numai favorizate – au pus, insa, deja in conflict deschis, chiar daca deocamdata foarte limitat, grupurile „reformiste” si cel nationalist. Astfel, unele cladiri publice ocupate de radicali au fost eliberate prin forta de adeptii protestului „pasnic” (care accepta recurgerea la violente numai in scopuri defensive). De asemenea, s-a inregistrat cel putin un caz in care, „fortele para-militare reformiste” (sic!) au aparat o unitate a fortelor de ordine guvernamentale atacata, izolata si pe punctul de a fi distrusa de asa numitii „radicali de dreapta”, pana cand i-au sosit ajutoarele si a fost scoasa din incercuire.
Pe un atare fundal si intr-un atare context, provocatorii si provocarile (majoritatea puse, cu sau fara dovezi, pe seama Rusiei) au un spatiu practic nelimitat de manevra. In piata Maidan fierbe continuu, la foc mic o supa de provocatori care poate da in clocot in orice clipa.
4. Sprijinul prezent si tradarea viitoare.Toate grupurile de protestatari din piata Maidan sunt admirabil organizate si foarte bine dotate. Este evident ca o asemenea organizare si dotare nu ar putea fi asigurate fara un serios ajutor extern.  Nivelul performantei logistice si organizatorice sugereaza ca sprijinul vine de la unul dintre foarte putinii actori internationali care stiu, pot si vor sa actioneze de o asemenea maniera. (Printre acestia nu se numara UE.)
Intrebarea care se pune este pana unde va merge un atare sprijin? Raspunsul este: nu foarte departe. De fapt nimeni nu vrea sa isi asume riscuri foarte mari lasand drum liber "maidanizarii" Ucrainei. Idealistii si disperatii nu pot fi niciodata suficient controlati. In consecinta ei trebuie abandonati inainte de a se autonomiza cu totul.
Opozitia politica / parlamentara ucraineana a folosit Maidanul pentru a-si crea un culoar favorabil de negocieri cu puterea oficiala. Odata intelegerile cu aceasta realizate, contestatarii "societatii civile" vor trebui facuti sa accepte "compromisul" si sa plece acasa. Daca nu s-a ajuns inca la aceasta etapa este doar pentru ca partidele de opozitie inteleg sa mai tina in rezerva "rasculatii" din Maidan spre a-si transa sirivalitatile dintre ele. Asa se explica de ce, dupa ce au convenit cu Guvernul textul legii privind amnistierea celor arestati in timpul revoltelor, partidele de opozitie au preferat sa nu voteze in favoarea legii. Aceasta, desigur, dupa ce s-au asigurat ca legea va trece cu votul partidului de guvernamant si al satelitilor sai.
UE a si tradat Maidanul; desi faptul ramane deocamdata ocultat. Retorica oficiala a UE este una pro Maidan. Gesticulatia, la fel. Chiar si atunci cand reprezentantii UE au de indeplinit obligatii de neutralitate si nonbeligeranta, aceasta se face in asociere cu gesturi de bunavointa fata de societatea ucraineana protestatara. In mod discret dar insistent se sugereaza protestatarilor sa ceara aplicarea de sanctiuni Ucrainei sau liderilor sai, in conditiile in care se stie foarte bine ca UE nu va aplica sanctiuni. Protestele Maidanului sunt o munitie perfecta pentru o UE doritoare sa recupereze, luptand pana la ultimul ucrainean, terenul strategic pierdut la Vilnius in favoarea Rusiei. Pe fondul unor asemenea proteste si pastrand in rezerva santajul boicotarii Jocurilor Olimpice de iarna de la Soci, UE practic a negociat cu Presedintele Vladimir Putin „partajarea geo-politica” a Ucrainei. Bruxelles-ul nu este pregatit sa duca „batalia pentru Ucraina”nici macar prin interpusi, dincolo de o anumita linie rosie, a carei trecere risca a provoca fie ruperea Ucrainei fie (re)integrarea ei in noul imperiu ruso-asiatic. De asemenea, UE nu este gata sa intre intr-un conflict deschis major cu Rusia, de dragul Ucrainei; mai ales in conditiile in care multi membri proeminenti ai Uniunii exclud in orice caz ideea extinderii spre est prin includerea acesteia.
In masura in care protestele din Maidan il vulnerabilizeaza pe Victor Ianukovici si il trimit spre Uniunea Euro-Asiatica, Presedintele Putin poate privi cu simpatie continuarea confruntarii de strada. Aceasta nu merge, insa, pana la aducerea Ucrainei la un nivel de instabilitate si anarhie major care ar pune in discutie unitatea tarii (secesiunea Malorusiei este, probabil, o solutie de ultima instanta pentru Kremlin) si ar crea la frontiera rusa riscul contaminarii cu elemente de insecuritate. Extinderea revoltelor pe intreg teritoriul ucrainean, prabusirea institutiilor statului si implozia eventuala a Ucrainei la portile Rusiei nu pot fi privite cu seninatate de Moscova.
SUA ar fi interesate ca din Maidan sa apara o alternativa pro-occidentala la actuala elita politica ucraineana. Daca acest lucru nu se poate realiza, Maidanul ar putea, cel putin, descuraja tentativa rusa vizand modificarea echilibrului geo-strategic de-a lungul liniei de demarcatie intre spatiul euro-atlantic si cel euro-asiatic, in defavoarea Occidentului. Odata atinse aceste tinte, Maidanul va fi abandonat. Daca ele nu vor fi atinse, Washingtonul nu va accepta prelungirea crizei cu riscul destramarii Ucrainei, fapt care i-ar crea probleme geo-strategice de aceeasi natura si aceeasi magnitudine ca acelea pe care tocmai vrea sa le evite.
Condamnat la fi abandonat de toti cei care, intr-un fel sau altul, l-au alimentat sau au incercat sa profite de pe urma sa, Maidanul va fi, totusi, foarte probabil, ostatecul propriei dinamici. Partea cea mai buna, mai frumoasa si mai generoasa a multimii care s-a ridicat pentru o cauza dreapta in piata Maidan isi dezvolta pe zi ce trece cultul sacrificiului si constiinta ca este formata din eroi; si, intr-adevar, despre eroism este vorba. Cand se va pune problema lichidarii Maidanului - indiferent de context dar mai ales daca obiectivele principale ale revoltei nu vor fi atinse - oamenii Maidanului vor trebui sa renunte la statutul de erou spre a deveni persoane obisnuite traind in cenusiul vietii cotidiene.Or, pentru a o face vor cere un pret foarte mare pe care, probabil, nu se va gasi nimeni doritor sa il plateasca.
De aceea, cu cat Maidanul revolutionar va dura mai mult, cu atat mai greu se va autolichida si cu cat ii va veni mai greu sa se autolichideze cu atat mai mult se va radicaliza. Or, radicalizarea Maidanului, cu corolarul sau de irationalitate si negativism, va invita la actiuni guvernamentale represive vizand desfiintarea sa fortata. Cum Occidentul nu va putea accepta – cel putin din motive de imagine - un asemenea deznodamant, se poate prevedea ca terminarea crizei va avea loc printr-o alta criza sau prin paroxismul celei actuale. Asimilarea efectelor acesteia va necesita o perioada lunga de timp si va implica uriase costuri.
5. Provocare si contaminare. Analiza crizei ucrainene lasa in foarte mare masura in afara elementul provocarii si elementul contaminarii.
a) Provocarile sunt multiple ca metode (omucideri, rapiri, torturi, disparitii urmate uneori de reaparitii, atacuri intempestive si neprovocate impotriva fortelor de ordine publica sau invers, impotriva protestatarilor pasnici etc.) si ca obiective. Centrele de comanda si structurile operative sunt, de asemenea, multiple. Intr-un mediu atat de complex si de periculos, nevoia de clarificare impulsioneaza tendintele simplificatoare si astfel, provocarile sunt puse automat pe seama „puterii” oficiale, a guvernului. O subvarianta a acestei distribuiri simplificatoare a vinovatiei este blamarea cvasi automata a Rusiei dar si in acest caz, Rusia este perceputa ca actionand pentru Guvernul ucrainean, daca nu si in intelegere explicita cu el.
Cu certitudine factorul rusesc este cu mult mai prezent si mai influent decat se vede. El nu este, insa, nici singurul si, cu atat mai putin nu este sinonim cu factorul guvernamental ucrainean. In acest sens puterea actuala de la Kiev nu este in nici un caz rusofila.
O atare rusofilie este acreditata, insa, atat in mediile interne ucrainene cat si in mediile occidentale euro-atlantice, intrucat ea permite simplificarea diagnosticului si a terapiei subsecvente, dar mai ales pentru ca lumea se teme ca oficializarea prezentei rusesti sa nu oblige la oficializarea unui raspuns cu virtuti strategice occidental. Cu alte cuvinte, Occidentul denatureaza analiza, fugind de recunoasterea rolului jucat de factorul rus, intrucat altfel concluzia ar fi ca el trebuie sa mobilizeze mijloace spre a substitui Rusia in relatia cu Ucraina. Or, Occidentul nu este gata pentru asa ceva.
b) Al doilea element ocultat este faptul ca revoltele din Maidan s-au extins deja in intreaga Ucraina; mai ales in vestul nationalist dar si in estul cosmopolit. Se pare ca nu exista (inca) un comandament unic al acestei revolte la nivel national dar asta nu face imprejurarea mai putin semnificativa. Functionarea statului ucrainean sub comanda actualului regim si in actualele conditii geo-politice este pusa in discutie pe intregul teritoriu al tarii si nu doar in piata Maidan. (In unele orase autoritatea oficiala a fost inlocuita de o autoritate ad hoc cu caracter revolutionar.)
Varietatea de agenda, de organizare, de mijloace si de metode a fortelor contestatare / „revolutionare”, precum si prabusirea autoritatii centrale, sugereaza ideea ca Ucraina ar fi un proiect politic asezat pe baze artificiale, condamnat la un esec devenit iminent. De principiu, ne putem intreba daca o comunitate etno-culturala care de secole se lupta spre a-si obtine o statalitate autentica in conditii de independenta si de suveranitate, este un proiect politic in sensul propriu al cuvantului? Natiunile sunt, desigur, creatii ale constiintei mai mult decat ale naturii. Cu toate acestea, statul-natiune nu poate fi tratat, nici macar in epoca post-moderna, drept o alcatuire artificiala. El este produsul evolutiei istorice naturale iar nu al unui capriciu al vointei ori al unui calcul subiectiv. Problema Ucrainei de azi poate fi, insa, aceea ca ea s-a autodeterminat in 1991 in granitele staliniene iar nu in cele istorice ucrainene. (Caz similar cu cel al Republicii Moldova.) In acest sens am putea vorbi despre un proiect ridicat pe baze artificiale.Daca este asa si daca esecul acestei alcatuiri va insemna explozia statului – adica scindarea Ucrainei – spre a-i permite, eventual, reedificarea pe temelii geo-culturale naturale, atunci suflul exploziei respective va sparge cu siguranta ferestrele vecinilor (din vest dar si din est) iar cioburile vor zbura pana la Washington.
Dintr-o atare perspectiva ar trebui vazut fenomenul contaminarii cu virusul Maidanului. Contaminarea a inceput deja in interiorul Ucrainei, miscandu-se mai intai spre vest si intorcandu-se apoi spre est. De aici va trece la altii (inclusiv in Rusia) atat sub stindardul identitatii nationale cat si sub acela al drepturilor civile, dupa caz, aducand, in cele din urma, fata in fata, Occidentul si Rusia, cu tot cortegiul de conflicte, instabilitate si insecuritate la nivel regional si global. (Aceasta este si analiza unei inalte fete bisericesti de la Kiev.)

Costurile unui asemenea efect de dominonu pot fi anticipate, inca.Este, insa, aproape cert ca ele vor fi mai mari decat acelea ale unui Plan Marshall oferit astazi Ucrainei de catre Occident ca premisa pentru echilibrarea influentei rusesti asupra Kievului, precum si pentru realizarea unui ehilibru de putere stabil intre lumea euro-atlantica si cea euro-asiatica in folosul securitatii tuturor.
6. Miza. Actuala criza ucraineana are loc in siajul infrangerii strategice a UE la Summitul de la Vilnius, in favoarea Rusiei.
Se poate estima ca, initial cel putin, protestele au fost spontane si autentic ucrainene. Nu trebuie ignorat, insa, ca,pentru a-si consolida succesul Moscova trebuia sa mentina o anumita dinamica a evenimentelor. Aceasta cu atat mai mult cu cat rusofilia Presedintelui Victor Ianukovici este doar un mit creat de Occident, o prejudecata de care UE si SUA nu pot scapa dar care nu isi gaseste corespondent real in politica Kievului. Din atare perspectiva, Presedintele Putin este obligat sa obtina confirmarea victoriei de la Vilnius printr-o victorie obtinuta la Kiev.
Este rezonabil a se presupune ca tinta strategica a Rusiei, de atins in si prin revoltele actuale din Ucraina - chipurile pro-europene si, deci, anti-rusesti - este aceea ca "razboiul civil" sa fie infrant fie prin forta fie prin tradarea opozitiei parlamentare fie prin pierderea suflului combatantilor. In subsidiar, daca tinta principala este ratata, "razboiul civil" ar trebui dus pana la fracturarea tarii. Semne in acest sens au fost deja date in Crimeea.
Riscant pentru toata lumea, jocul respectiv are, totusi, meritul de a readuce in arena UE (Occidentul euro-atlantic, in general) oferindu-i sansa de a diminua, daca nu chiar a anula, efectele esecului de la Vilnius. In masura in care UE / Occidentul intentioneaza sa valorifice aceasta sansa, obiectivele sale trebuie sa fie simetrice cu cele rusesti, respectiv: "razboiul civil" sa se termine printr-o reconciliere nationala realizata pe baze "revolutionare", adica prin schimbarea ordinii constitutionale a statului (trecerea de la actuala republica prezidentiala la o republica parlamentara sau semiprezidentiala), simultan cu pastrarea unitatii acestuia.
7. Solutia. Intr-o expresie sintetica, revenirea in joc a UE si recuperarea terenului strategic pierdut de UE in fata Rusiei presupune mobilizarea mijloacelor necesare pentru ca UE sa inlocuiasca Rusia in relatia cu Ucraina.Cheia unui astfel de proces se gaseste in domeniul economic; acolo unde, teoretic, UE ar detine suprematia.
Intr-o perspectiva mai larga, problemele de abordat pot fi grupate in trei cosuri:
a) Cosul politic. Acesta include sustinerea internationala a unui guvern de uniune nationala la Kiev care sa readuca linistea sociala si increderea populara, sa poata pune in aplicare prevederile Acordului de asociere cu UE si sa pregateasca tara pentru alegerile viitoare (alegeri care vor avea loc la termenul potrivit). Acest guvern poate fi format, insa, numai pe baza uneinoi Constitutii care sa creeze un nou echilibru intre puteri si institutii, intr-un cadru specific republicii parlamentare /  semiprezidentiale. UE poate asista Ucraina in amendarea rapida a Constitutiei intr-un asemenea sens. Formarea Guvernului de uniune nationala pe baza unei Constitutii modificate, alaturi de o lege a amnistiei vizandu-i pe cei arestati in timpul revoltelor si abolirea legilor represive adoptate cu acest prilej (lucru deja obtinut) ar duce la incheierea conflictului politic intern. (Cum timpul este esential, mai cu seama in conditiile lipsei de incredere dintre parti, va trebui gasita calea pentru ca fie modificarea Constitutiei sa aiba loc foarte rapid fie ca macar principiile si programul de implementare ale reformei sa fie acceptate imediat de toti cei implicati.)
b) Cosul economic. Simultan cu abordarea problemei politice interne, UE (si SUA prin FMI) trebuie sa ofere Ucrainei un plan coerent si comprehensiv de salvare si stabilizare economica cel putin la nivelul celui oferit de Rusia. Fara o atare dimensiune economica orice solutie politica este sortita esecului, indiferent de guvernul care administreaza tara.
c) Cosul geo-strategic. Acesta trebuie sa includa in primul rand semnarea imediata a Acordului de asociere intre Ucraina si UE. (O varianta de rezerva, nu foarte indicata, ar fi adoptarea unei clauze care sa amane intrarea in vigoare a acordului de liber schimb, spre a da un ragaz suplimentar Ucrainei pentru decuplarea de structurile economico-comerciale ale spatiului euro-asiatic.) In acelasi timp, UE si SUA vor trebui sa transmita un mesaj clar Moscovei, mesaj potrivit caruia ele nu numai ca sustin unitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei dar sunt gata sa mearga pana la utilizarea mijloacelor militare pentru apararea acestora. Aceasta inseamna ca UE si SUA, la cererea Guvernului ucrainean, vor acorda inclusiv asistenta militara pentru combaterea miscarilor secesioniste din Ucraina.
8. Asteptari / prognoze. Intrebarea este daca UE si SUA sunt pregatite pentru o asemenea competitie strategica? Cel mai probabil, nu!
In consecinta, in cel mai bun caz, conflictul actual va inceta prin oboseala combatantilor, intr-o maniera indecisa. Aceasta va putea include aducerea opozitiei sau a partii ei celei mai viguroase intr-o guvernare fara putere si fara sanse, care sa o compromita definitiv, demonstrand, totodata, ca unica sursa de sprijin concret pentru supravietuirea Ucrainei este tot la Moscova. Acea parte a opozitiei care va ramane in afara guvernarii, eventual radicalizata, va fi o victima sigura la urmatoarele alegeri.
In cazul cel mai rau, conflictul se va perpetua si acutiza, evoluand catre un razboi civil autentic, cel mai probabil terminat cu fracturarea tarii in cel putin doua parti din care cea estica va "alege" unirea cu Rusia iar cea vestica, ramasa o zona-tampon intre Rusia si UE va trai avand in coasta ghimpele transnistrean (desprins sau nu de Republica Moldova).
Pot fi evitate asemenea scenarii? Cu siguranta da! Este probabila evitarea lor? Din ce stim astazi, mai degraba nu!

Adrian SEVERIN, europarlamentar